Aspecte generale despre alimentația vacilor de mare producție

Alimentația este unul dintre cei mai importan și factori din celebra trilogie „casă, ras-, masă” care pun în valoare potențialul genetic productiv al animalelor destinate exploatării în sistem intensiv, făcându-se pe baza unor rații alimentare

Rațiile alimentare reprezintă totalitatea furajelor de natură organică și anorganică (mineralele), ce intră în hrana vacilor de lapte în diferite proporții, pentru asigurarea nevoilor de întreținere și realizarea producțiilor, întocmindu-se pe baza nevoilor / necesarului de nutrienți ale organismului,
care să asigure sănătatea și productivitatea acestuia. Necesarul de nutrienți care trebuie asigurat organismului cuprinde două componente, și anume:
1. Necesarul de bază care reprezintă asigurarea nutrienților pentru funcțiile vitale ale organismului și realizarea unei producții minime;

2. Necesarul de produc]ie care reprezintă asigurarea nutrienților pentru realizarea potențialului genetic productiv, necesar care presupune suplimentarea rației de furaje pentru realizarea acestui obiectiv. Asigurarea necesarului alimentar trebuie să țină cont în linii mari de nevoile
energetice, proteice și minerale ale organismului iar, pentru realizarea unor producții mari este nevoie de echilibrarea și optimizarea rațiilor alimentare. Echilibrul rațiilor constă în echilibru între aportul de energie și aportul de proteină, în respectarea raportului între oligoelementele
Ca si P.

Optimizarea rațiilor se face după anumite criterii respectiv: greutatea vie, stadiul lactației, numărul de lactații, rasa, sistemul de întreținere și după anumite obiective respectiv: nivelul producției, parametrii fizico-chimici ai laptelui, asigurarea unor indici optimi de reproducție, reducerea
costurilor. în prezent există soft-uri performante de `ntocmire și optimizare a rațiilor pentru vacile de lapte, în care sunt introduse sortimentele de furaje și valoarea nutritivă a acestora, elaborându-se ulterior varianta optimă de rație. La alcătuirea rațiilor trebuie să se țină cont de sistemul de exploatare al vacilor, dacă acestea sunt întreținute în stabulație legată sau liberă, cu sezon de pășunare sau cu furajare din stoc pe tot parcursul anului în cazul furajării din stoc trebuie să se ia în considerare mărimea stocurilor, întrucât acestea trebuie să asigure necesarul animalelor
pentru o perioadă mai lungă de timp, evitând astfel schimbările frecvente și brute ale rațiilor. Pentru elaborarea unor rații echilibrate este indicat să se efectueze analize de laborator ale furajelor, pentru determinarea valorii nutritive a acestora și de asemenea este necesar să se facă analize biochimice sangvine, respectiv examene de profil metabolic pentru a vedea în ce măsură furajele ce intră în structura ra]iei asigură nevoile organismului iar, nutrienții rezultați în urma digestiei furajelor sunt convertiți în producție.

În cazul vacilor de lapte, este foarte important să se asigure necesarul de fibroase pentru o bună funcționare a rumenului, pentru stimularea rumegării, care este un proces activ în digestia furajelor. Intensificarea rumegării determină stimularea secreției de salivă, care prin conținutul ei în substan]e tampon, ajută la menținerea optimă a nivelului pH-ului rumenal care trebuie să fie cuprins între 6,5 si 6,8. Valoarea optimă a pH-ului contribuie la dezvoltarea populațiilor de infuzori si bacterii de la nivelul rumenului care, prin activitatea lor contribuie la realizarea digestiei prin degradarea celulozei în hemiceluloză, transformarea proteinei brute în proteină microbiană, a glucidelor prin fermentație în acizi grași volatili, produși care sunt ulterior mult mai ușor de utilizat de catre tubul digestiv. Alimenta]ia este un factor care influențează o serie întreagă de aspecte patologice și cu ajutorul căreia se pot corecta și remedia multe dintre acestea cum ar fi: retenții placentare, chiști ovarieni, metrite,distocii si avorturi în sfera aparatului reproducător, de asemenea, mamite și mastoze în sfera glandei mamare, deplasări de abomasum, acidoze, alcaloze, acetonemii si infiltrații grase ale ficatului în sfera aparatului digestiv, schiopături în sfera aparatului locomotor, parezii puerperale, sindrom de pică.
Aportul de energie se calculează în unități furajere (UF) în sistemul francez INRA iar, pentru vacile de lapte în unitțăi furajere lapte(UFL). Pentru o vacă de lapte care are greutatea corporală de 600 kg și care trebuie să producă zilnic 30 kg lapte cu 3,9% gr\sime și 3,4% proteină este nevoie si se asigure un necesar de 20 UFL/zi. Pentru evitarea unor erori de optimizare este important să se facă o lotizare a vacilor.
Excesul de energie în rație conduce la instalarea stăriilor de acidoză rumenală traduse clinic prin scăderea apetitului, scăderea conținutului de grăsime din lapte, scăderea producției, reducerea perioadelor de rumegare și implicit scăderea cantității de salivă făcând imposibilă tamponarea
acidozei. La vacile înțărcate se produce îngrăș area acestora, apare excesul de volum fetal, cu tendința prelungirii perioadei de gestație conducând la dificultați la fătare.
De asemenea predispune la steatoză hepatică și la cetoză antepartum care ulterior pot să compromită sănătatea vițelului nou născut. Această supraalimentare este mult mai periculoasă în perioada de stabulație când furajarea se face cu alimente acide și concentrate amilacee. Pentru depistarea precoce a steatozei hepatice se poate recurge la analize de laborator mai precis la dozarea transaminazelor plasmatice: aminotransferaza (AST-mai pu]in specific\), alaninaminotransferaza(ALT- mai specific\), sorbitol dehidrogenaza.
De asemenea dozarea albuminei serice reprezintă un bun criteriu pentru a observa funcționarea ficatului și experiența ne-a arătat că se găsește în corelație directă cu fertilitatea ulterioară a vacilor.
Deficitul de energie este inevitabil în debutul lactației și atinge maximum în a doua săptămână de la începutul lactației, pe de-o parte datorită creșterii masive și brutale a nevoilor nutritive iar, pe de altă parte a progresiei lente și moderate a capacităii de ingestie. Dacă este excesiv,
deficitul energetic duce la subproducție lactată, la cetoză și la infertilitate. Subproducă ia de lapte raportată la curba teoretică de lactație, poate apare începând cu ziua 15-18 după fătare. Vârful lactației se atinge mai devreme, dar este mai scăzut cu 1-3 kg/zi decât în mod normal. Se admite că în primele două săptămâni vacile de mare producție slăbesc în medie 1-1,5 kg/ zi cu un total de până la 50 kg în prima lună și jumătate după fătare. Pentru evitarea slăbirii vacilor peste această limită de protecție, este nevoie de complementarea zilnică de concentrate cu până la 0,5 kg/ zi,
cu un total de aproximativ 15 kg concentrate pe lună, acestea permițând refacerea nivelului energetic pentru a restabilii glicemia și oprirea slăbirii și pentru relansarea activității hipofizo-ovariene.

Aportul de proteine care trebuie asigurat zilnic se exprimă în proteină digestibilă la nivel intestinal(PDI),în sistemul INRA, care poate fi proteină digestibilă în intestin permisă de conținutul de energie (PDIE) și proteină digestibilă șn intestin permisă de
continutul de azot (PDIN).
Excesul de proteine ușor degradabile conduce la apariția unei cantități mari de amoniac în rumen, lucru ce poate avea multiple consecințe patologice: alcaloza cronică sau chiar o intoxicație acută cum este tetania de nutriție sau tetania de iarbă complicată cu hipomagneziemie, infertilitate, avort, mamite, furbură și alte tulburări circulatorii periferice. Deficitul primar de proteine are drept cauză neadaptarea regimului alimentar la nevoile specific, e în funcție de vârstă, stare fiziologică, specificul exploatării sau secund dar în cazul în care organismul nu poate utiliza proteina.
Pentru a evita deficitul în azot degradabil sursele non proteice sunt eficace și economice. De asemenea trebuie prevenită acumularea periculoasă de amoniac în rumen, acumulare ce favorizează risipa de azot, tulburări digestive, supraâncălcare hepato-renală, tetania de nutri]ie sau
enterotoxemie. Pentru a menține un echilibru între eliberarea [i consumul de amoniac din rumen trebuie pe de-o parte să stimulăm proteosinteza microbiană iar pe de alta parte să moderăm amoniogeneza rumenală. Dozajul ureei din lapte este un bun criteriu pentru a verifica echilibrul rației.
Nivelul optim de uree din lapte este cuprins între 0,27-0,33 g/l. Sub 0,20 g/l există deficit în proteine degradabile, peste 0,40 g/l - rații hiperproteice.
Ureea ca sursă de azot non proteic dă cele mai bune rezultate atunci când este utilizată în combinație cu alimente bogate în energie dar sărace în proteine (boabe de cereale, melasă, tăiței de sfeclă, fânuri de iarbă matură, siloz de porumb). Nu trebui folosită împreună cu alimente bogate în
azot non proteic sau proteine ușor degradabile (șroturi de soia, floarea soarelui, leguminoase și ierburi tinere de graminee). Ea trebuie să fie bine amestecată cu celelalte alimente din rație în care se adaugă progresiv pentru a permite microorganismelor rumenale să se adapteze la ea.
Mineralele sunt foarte importante pentru sănătate, producția și reproducția animalelor nu atât prin cantitate ci mai ales prin simpla lor prezență în componența anumitor enzime care catalizează diverse reacții chimice. Microelementele sunt practic necesare întotdeauna sub formă de
suplimente în rație. Ele sunt amestecate cu vitaminele sub formă de premix care se adaugă în concentrate, uneori ele sunt incluse în blocuri pentru lins. Cantitatea de minerale suplimentare din rație poate varia între 0 [i 250g/vacă zi. Dintre oligoelemente cele mai importante sunt Ca și P, raportul acestora având o influență majoră  în producția de lapte, valoarea acestuia fiind de 2:1 î n favoarea Ca.
Printre erorile alimentare cele mai frecvente ce pot apare se numară și dezechilibrele fosfo-calcice care expun vaca la hipocalcemii puerperale, carențe în oligoelemente (Zn, Cu, Se) și vitamine (în special vitamina A) care compromit rezistența vițelului nou născut și cresc indicii de
retenții placentare (Se-vitamina E).
Prevenirea comei puerperale se poate face pe mai multe căi: cu trei săptămâni înainte de fătare prin asigurarea unui echilibru anioni/cationic (Na+,K+,Cl, SO4-) și prin aporturi controlate de Ca și P (Ca=70-140g/zi și K=30-50g/zi) cu o cantitate suficientă de Mg (aproximativ 0,35%); cu 8 zile
înainte de fătare printr-o suplimentare masivă de vitamina D (5-10 milioane UI) sau prin folosirea de derivați hidroxilați de vitamina D (mult mai activi și mai puțin periculoși); în ziua fătării sau a doua zi după fătare prin administrarea per os de clorură de Ca (100-150g pastă sau soluție buvabilă).
La vaca de lapte tulburările osoase sunt mai frecvent de origine osteomalacică. Ele se manifestă cel mai adesea prin deformarea aplomburilor, sensibilitate crescută la fracturi, înșeuare și într-o formă mult mai insidioasă prin scăderea producției de lapte și infertilitate. Prin urmare este indispensabil să se reconstituie rezervele de Ca de la nivelul scheletului în a doua parte lactației pentru a preveni o demineralizare progresivă în cursul lactațiilor succesive.

Această suplimentare minerală trebuie să fie adaptată în compoziție și ajustată cantitativ pentru a echilibra rația de bază. în medie aceasta trebuie să atingă un necesar de 150-300g/vacă/zi sau în jur de 1% din producția de lapte. Suplimentarea vitamino- minerală trebuie să furnizeze de asemeneasuficiente oligoelemente, în principal Zn și Cu care participă în mod egal la o bună dezvoltare osoasă, asigurând integritatea tramei proteice de care depinde formarea armonioas\ a oaselor (prevenirea osteodistrofiilor) și rezistența la tracțiune și torsiune.
În ceea ce privește reproducția, aceasta este prima afectat\ de erorile alimentare, tulburările de reproducție manifestându- se de o manieră insidioasă nespecifică
Deficitul energetic de la începutul lactației este primul responsabil de infertilitatea vacilor mari producătoare de lapte, el explicând și scăderea progresivă a fertilității în ultimele decenii. De aceea este necesară o bună conduită alimentară pentru a atenua un bilanț energetic negativ la începutul
lactației. Astfel pentru vacile cu o stare corporală precară este necesar să se practice o complementare specială de reproducție (flushing) ce constă în distribuirea a 2-3 kg de concentrate în timpul celor 2-3 săptămâni înainte de montă. O altă cauză a infertilitații este excesul alimentar de azot
u[or degradabil, lucru ce duce la o intoxicație amoniacală ce inhibă sinteza progesteronuluifiind toxică și pentru embrion.
Astfel dozarea ureei din lapte reprezintă un excelent indicator pentru a corecta acest excedent. Deficiențele minerale, mai ales cele care implică P, Mg, Zn, Cu, reprezintă o altă cauză a infertilității. Excesul de Ca și carența în vitamina D agravează aceste deficite în oligoelemente, lucru ce duce secundarla o hipocalcemie ce predispune la retenîii placentare, întârzierea involutiei uterine și metrite.
Gravele erori de optimizare energetică duc la apariția cetozei sau acidozei, lucru ce scade răspunsul sistemului imunitar având drept consecință apari]ia metritelor și mamitelor.
Deficitul în PDIA afectează sinteza munoglobulinelor. Excesul de azot degradabil conduce la un dismicrobism ruminal sintetizator de amine vasodilatatoare (histamină), care predispun la inflamații propice unor complicații infecțioase mai ales la nivel uterin și mamar. Hipocalcemiile și /
sau hipomagneziemiile asociate cu o insuficiență hepatică (cetoză sau steatoză) cresc contractilitatea fibrelor musculare netede (determinând tulburări în ritmul contracțiilor uterine) ceea ce favorizează retențiile placentare, întârzierea involuției uterine, apari]ia metritelor și infertilității dar
și apari]ia mamitelor (în special colibacilare) printr-o vidare defectuoasă a mamelei. Schimbările bruște ale regimului alimentar, lipsa furajelor fibroase precum și excesul de glucide ușor fermentescibile duc
la perturbarea microflorei rumenale și apariția acidozei lactice ruminale. Excesul de azot u[or degradabil duce la apariția alcalozei
amoniacale ruminale. Aceste două aspecte favorizează formarea unui corn de proastă calitate, poros, friabil sensibil la eroziuni fizice și la infiltratii (purin), care duce în final la apariția furburii (desprinderea țesutului podofilos, deformarea sabotului,
hemoragii ale țesutului cornos, abcese plantare, bleime, seime, cheloid).

Creșterea productivității permisă de evolu]ia tehnică și impusă de imperative economice este însoțită de o exigență mult mai mare a „mașinii animale”. în caz contrar în lipsa unei bune gestionări a calității carburantului și a întregii mașinării, se instalează maladia economică sub formele sale banale mai mult sau mai puțin insidioase, precum tulburările de reproducție, scăderea producției de lapte, afecțiuni podale, mamite, reforme

Sursă : edu-veterinar.ro