Articole

Papilomavirusul bovin (BPV) este un motiv de îngrijorare globală, dacă luăm în considerare distribuţia şi gamă largă de boli benigne şi maligne pe care le poate induce. Papiloamele apar cu o frecvenţă ridicată la bovine, până în prezent fiind descoperite, la această specie, 13 tipuri de papilomavirus. BPV afectează toate categoriile de vârstă, dar incidenţa cea mai crescută este la tineret. Papiloamele pot apărea pe orice regiune a corpului, leziunile apărute pe mameloane ducând la afectarea mulsului şi scăderea cantităţii de lapte, cu efecte semnificative asupra producţiei şi a economiei.

Reticulopericardita traumatică este o afecţiune gravă care poate duce la pierderi economice semnificative şi la probleme de bunăstare a bovinelor. Tulburarea este cauzată de ingestia de corpuri străine care pătrund în reţea şi provoacă leziuni ale pericardului, rezultând pericardita traumatică. Ingestia de corpuri străine este adesea asociată cu alotriofagia şi cu mecanizarea alimentelor. Semnele clinice ale reticulopericarditei traumatice sunt similare cu cele ale altor boli, făcând diagnosticarea precoce dificilă.

Scopul studiului a fost realizarea unui unguent care conţine extracte alcoolice de turmeric şi ghimbir analizate, conform tehnicii de realizare a unguentelor din FR X, urmat de evaluarea fizică şi caracterizarea reologică a acestuia.

Maladiile cu etiologie genetică la animalele de companie reprezintă un domeniu destul de bine investigat, fiind descrise numeroase afecţiuni cu determinism genetic şi mecanismele de acţiune specifice. Totuşi, pentru multe dintre acestea, metodologia de diagnostic este una extrem de laborioasă şi nu de puţine ori prohibitivă din punct de vedere financiar, fiind necesare dotări costisitoare şi utilizarea unor reactivi cu un cost apreciabil.

Leziunile chistice hepatice sunt deseori întâlnite în patologia medicală veterinară, iar diagnosticul acestora variază de la formaţiuni benigne fără semnificaţie clinică până la afecţiuni maligne potenţial fatale. Prevalenţa acestora a fost descrisă în literatura de specialitate ca fiind de 15-18% dintre cazuri, de cele mai multe ori identificarea lor făcându-se incidental la examenul ecografic de rutină.

Patologia vezicală litiazică este o afecţiune des întâlnită în practica medicală veterinară, cu o incidenţă crescută şi o exprimare hematurică ce reprezintă o dominantă în ansamblul clinic şi paraclinic, considerând astfel oportună alocarea unei descrieri ample în conţinutul acestui articol.

Osteopatia cranio-mandibulară este o afecţiune hiperostotică craniană idiopatică, autolimitativă, care afectează tineretul canin cu vârsta de până 1 an. Această afecţiune este caracterizată prin producţia de os nou, cu aspect neregulat şi cu distribuţie simetrică, bilaterală, afectând obişnuit mandibula, putându-se extinde la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare şi/sau al bulei timpanice. Tabloul clinic şi aspectele imagistice sunt variabile, în funcţie de oasele implicate şi de severitatea producţiei de os nou. Informaţiile privind rasa şi vârsta pacientului, coroborate cu aspectele imagistice referitoare la aspectul şi localizarea hiperostozei craniene, reprezintă date suficiente pentru diagnosticarea bolii. Prognosticul depinde de oasele implicate şi de severitatea producţiei de os nou, iar tratamentul urmăreşte diminuarea tulburărilor de prehensiune şi masticaţie cauzate de dezvoltarea hiperostozei, alături de şi susţinerea alimentară a pacientului.

Afecţiunile glandelor perianale se numără printre bolile cel mai frecvent întâlnite în practica de zi cu zi a medicului veterinar. Vizualizarea sacilor anali, care sunt localizaţi în locuri distincte la câini şi pisici, este posibilă prin intermediul examenului ecografic. Majoritatea suprafeţelor ţesutului sacului anal apar ocazional ca o linie subţire hiperecogenă şi sunt înconjurate de muşchiul sfincterului extern hipoecogen la examenul ultrasonografic. Ecografia transcutanată perineală/perianală reprezintă o metodă neinvazivă de depistare a bolii inflamatorii perianale care poate fi efectuată cu ajutorul sondelor ecografice obişnuite, fără pregătirea specială în prealabil a pacientului.

Hiperkaliemia este definită ca o concentraţie de potasiu în plasmă sau ser peste intervalul de referinţă stabilit şi este frecvent întâlnită în diverse patologii. Gradientul de potasiu dintre compartimentele intra- şi extracelulare joacă un rol-cheie în generarea potenţialului de acţiune de către celulele excitabile. Concentraţia serică a potasiului la pacienţii diagnosticaţi cu boală renală cronică este de obicei una echilibrată, dar hiperkaliemia se poate dezvolta la pacienţii cu decompensare acută a funcţiei renale în stadiile III şi IV. Conform studiilor din ultimii ani, hiperkaliemia este o complicaţie gravă la pacienţii diagnosticaţi cu boală renală cronică în stadiile II, III şi IV IRIS.

Ordinul Psittaciformes încadrează taxonomic familiile Loriide (papagali Lori sau falşii peruşi), Cacaduidae (papagalii cu creastă şi peruşii nimfă) şi Psittacidae (papagali şi peruşi adevăraţi). Dorinţa tot mai accentuată de a obţine exemplare cu penaj şi în special cu o cromatică spectaculoasă a însemnat în multe situaţii reproducerea prin consangvinizare repetată şi în grade de rudenie extrem de apropiate (chiar repetarea pe mai multe generaţii a împerecherilor mamă-fiu sau tată-fiică), determinându-se în plan secundar modificări importante în metabolismul şi sistemul imunitar al produşilor obţinuţi, caractere ce s-au transmis în generaţiile următoare.